„Arca” de salvare a câinilor abandonați

V-ați întrebat vreodată câte animale ajung să fie abandonate?!

Ciclul vieții e ușor de înțeles și, în linii foarte generale, este valabil pentru orice formă de viață: ne naștem, trăim și murim. Primul și ultimul pas sunt (aproape) total independente de noi, dar ce rămâne la mijloc – viața – e singura ce contează cu adevărat. Doar că uneori chiar și cursul ei se modifică din cauze separate de voința noastră și suntem puși în fața unor situații pe care nu suntem pregătiți să le înfruntăm pe cont propriu, fără ajutor extern. Un astfel de caz este abandonul – atât uman, cât și animal. Iar pentru cel din urmă, cine este vocea de salvare? Câte necuvântătoare fără stăpân sau nedorite există?

Răspunsul e simplu: foarte multe. Doar unele, însă, au oportunitatea de a ajunge într-un adăpost, iar, și mai puține, de a avea un nou stăpân care să le iubească. În fiecare lună, sute de câini sunt abandonați la nivel national, printre care un procent mult prea mic e reprezentat de cei care sunt luați de pe stradă și duși într-un loc ce se vrea a fi provizoriu. Provizoriu pentru ceva mai bun. Un astfel de spațiu al „speranței” este și adăpostul „Arca lui Noe”, situat în județul Cluj. Am vrut să cunoaștem ce se află dincolo de această denumire biblică și, într-o duminică dimineața, ne-am îndreptat spre locul de unde putem găsi cel mai bine informațiile care ne interesează: direct de la adăpost.

Drumul spre lumea lor

Din stația Bucium, cartierul Mănăștur, am urcat pentru prima dată în autobuzul M22, din care am coborât la ultima stație. Fiindcă la finalul săptămânii nu circulă multe mașini, am ajuns mai repede decât ne-am fi așteptat. Am ajuns în fața unui câmp mare, care, pentru că plouase cu o zi înainte, era acoperit cu noroi. Părea o înfundătură și ne era greu să credem că, acolo unde locuințele oamenilor se terminau, începea povestea multor animale fără stăpân, a căror viață încăpea într-un perimetru modest, dincolo de ziduri. Le auzeam, însă, din depărtare, lătratul amestecat în câteva zeci de voci și ne-am simțit „chemate”. Eram pe drumul cel bun. Odată cu apropierea, glasurile deveneau tot mai puternice, până ce „corul„ s-a desfăcut încet în lătraturi individuale.

Poarta ne-a deschis-o Andreea, o voluntară tânără, care știa de vizita noastră. Intrarea e situată la jumătatea lungimii zidului, așa că și țarcurile s-au adaptat simetriei geometrice – jumătate în stanga, jumătate în dreapta. După primii pași făcuți înăuntru, toți câinii care ne aveau în raza vizuală au început să-și piardă starea și să sară la garduri, făcând și mai multă gălăgie din care puteam înțelege mai multe stări: tristețe, dorință de joacă, nevoie de iubire, dar, mai presus de toate, o energie care nu ar trebui să se conserve zilnic în spațiul a câțiva metri. Totuși, e mai bine decât în stradă.

Nu dăm câinele dacă e mai rău decât la noi

„Arca lui Noe” a avut nevoie să aibă în spate un fondator ambițios și perseverent pentru a rezista timpului și greutăților, precum și pentru a deveni un loc primitor pentru sufletele care îl umplu de viață. Cea care l-a înființat, în 2003, este doamna Finuca Bora (inițial construit în Gilău, adăpostul a fost mutat, recent, în Florești). Aceasta a terminat psihologia și a fost directoarea Grădiniței Speciale din Mănăștur, unde a fost și psiholoagă. În prezent, este pensionară și își dedică o mare parte din timp animalelor.

Numărul câinilor pentru care adăpostul înseamnă „acasă” oscilează constant între 80 și 100, în condițiile în care în medie 20 de câini își găsesc, anual, un stăpân. Pentru fiecare animal în parte, există un album pe internet, pe site-ul asociației (https://www.arcaluinoe.org), care facilitează cunoașterea lor chiar și de la distanță. Cu toate că scopul final al fiecărui adăpost e reprezentat de un procent cât mai mare de adopții, acestea nu sunt finalizate decât în cazul în care condițiile oferite de noul stăpân sunt mai bune sau cel puțin egale cu cele oferite de asociație. Cei mai mulți norocoși ajung în Germania, de unde vine cea mai mare cerere.

Am întrebat dacă există o poveste aparte, dacă un anumit cățel reprezintă un caz mai aparte decât restul. Răspunsul a fost simplu și frumos: Toți au o poveste interesantă, toți. Cei de la „Arca lui Noe” nu vor să încurajeze abandonurile. Cu toate acestea, mulți câini ajung astfel în adăpost: fie sunt părăsiți în containere, fie aruncați peste gard sau chiar în curtea casei doamnei Bora. Povestea nefericită a altora începe prin moartea stăpânilor.

Fiecare de acolo are un nume – Bor, Turda, Rhea, Grivei, Nina, Bulina, Tupac, Eight sunt doar câteva dintre ele. Ni se povestește cum Coffee, un chow chow adult, a fost aruncat și găsit într-un container din satul Someșul Rece sau cum Ninei i-au murit stăpânii și nu mai avea cine să o îngrijească. Indiferent de motivul pentru care care au ajuns în același loc, amândoi, la fel ca celelalte zeci, așteaptă să fie adoptați. Șansele statistice sunt însă mici, iar unii câini se află la adăpost de mai mult de zece ani.

Deținerea și îngrijirea unui adăpost e o muncă nobilă și frumoasă, dar departe de a fi ușoară. Deși ONG-ul a luat naștere prin iubirea de câini, greutățile sunt multe și oamenii puțini. Există un singur angajat și circa zece voluntari, care trebuie să facă față tuturor nevoilor patrupedelor.

Nimeni nu știe ce înseamnă să pui câinii într-un adăpost, ce urmează. E greu. Toți câinii ăștia au vaccinuri, microcip, sunt deparazitați intern și extern. Dar, până le faci, durează. Plus munca. Și să dai mâncare la atâția câini zi de zi…. (Finuca Bora)

Un altfel de „adăpost”

Interesată nu doar de psihologia umană, ci și de cea animală, doamna Bora a decis să împartă casa ei și a soțului cu încă douăzeci și două de suflete: șaptesprezece câini și cinci pisici. Numărul ar suprinde pe oricine, dar acesta demonstrează, încă o dată, cât de mare poate fi, în cazul unor persoane, iubirea față de animale.

Noi îi învităm pe iubitorii de necuvântătoare să viziteze măcar o dată în viață un adăpost și, indiferent dacă aleg să adopte sau nu, să încerce să înțeleagă viața pe care animelele o duc acolo – mai bună decât pe stradă, dar care nu poate fi comparată cu iubirea pe care un stăpân responsabil ar putea-o oferi.

„Arca lui Noe” poate si gasita și pe pagina de Facebook a asociației.

 

Galerie foto:

 

Text: Cristina Talpoș și Maria Petruța

Foto: Cristina Talpoș

Articole asemănătoare:

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO. Adăposturile pentru câini, șansa la o viață mai bună

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*