„Arca” de salvare a câinilor abandonați

V-ați întrebat vreodată câte animale ajung să fie abandonate?!

Ciclul vieții e ușor de înțeles și, în linii foarte generale, este valabil pentru orice formă de viață: ne naștem, trăim și murim. Primul și ultimul pas sunt (aproape) total independente de noi, dar ce rămâne la mijloc – viața – e singura ce contează cu adevărat. Doar că uneori chiar și cursul ei se modifică din cauze separate de voința noastră și suntem puși în fața unor situații pe care nu suntem pregătiți să le înfruntăm pe cont propriu, fără ajutor extern. Un astfel de caz este abandonul – atât uman, cât și animal. Iar pentru cel din urmă, cine este vocea de salvare? Câte necuvântătoare fără stăpân sau nedorite există?

Răspunsul e simplu: foarte multe. Doar unele, însă, au oportunitatea de a ajunge într-un adăpost, iar, și mai puține, de a avea un nou stăpân care să le iubească. În fiecare lună, sute de câini sunt abandonați la nivel national, printre care un procent mult prea mic e reprezentat de cei care sunt luați de pe stradă și duși într-un loc ce se vrea a fi provizoriu. Provizoriu pentru ceva mai bun. Un astfel de spațiu al „speranței” este și adăpostul „Arca lui Noe”, situat în județul Cluj. Am vrut să cunoaștem ce se află dincolo de această denumire biblică și, într-o duminică dimineața, ne-am îndreptat spre locul de unde putem găsi cel mai bine informațiile care ne interesează: direct de la adăpost.

Drumul spre lumea lor

Din stația Bucium, cartierul Mănăștur, am urcat pentru prima dată în autobuzul M22, din care am coborât la ultima stație. Fiindcă la finalul săptămânii nu circulă multe mașini, am ajuns mai repede decât ne-am fi așteptat. Am ajuns în fața unui câmp mare, care, pentru că plouase cu o zi înainte, era acoperit cu noroi. Părea o înfundătură și ne era greu să credem că, acolo unde locuințele oamenilor se terminau, începea povestea multor animale fără stăpân, a căror viață încăpea într-un perimetru modest, dincolo de ziduri. Le auzeam, însă, din depărtare, lătratul amestecat în câteva zeci de voci și ne-am simțit „chemate”. Eram pe drumul cel bun. Odată cu apropierea, glasurile deveneau tot mai puternice, până ce „corul„ s-a desfăcut încet în lătraturi individuale.

Articole asemănătoare:

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO. Adăposturile pentru câini, șansa la o viață mai bună

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*